Incursiune culinară prin Berlin

Dragi clandestini,

În ultima noastră vizită la Berlin, am descoperit o nouă față a orașului. Dacă în mod normal suntem în “marathon” mode, la modul câte poți vizita în x zile, de data aceasta am fost “chillax” și ne-am luat timp să ne bucurăm de oraș și peisajul său culinar.

Pe langă partea de street food și faimoșii săi wurști, de care am mai vorbit în Descoperă lumea prin intermediul preparatelor Street Food, Berlinul are multe opțiuni foarte bune pentru locuri de mâncat sau microberării, ca să nu mai vorbim de cafenele, unde peisajul este de-a dreptul impresionant.

Când ajungeți în Berlin, iată câteva locații,  a căror prag trebuie să îl treceți.

Mancâre și bere

Hofbrau München

Este o locație faină, plasată convenabil lângă Alexanderplatz. Este decorată specific Bavarez și au bere foarte bună, însă și mâncare pe măsură. Puteți să încercați Bratwurștii, ce vin împreună cu o porție de varză călită și câteva felii de pâine.

Marcus Brau

Microberaria Marcus Brau este o descoperire nouă, din ultima vizită. Sunt amplasați tot lângă Alexanderplatz și au bere din producție proprie (au și la metru) și meniuri tradiționale cu multă carne. Noi am încercat cârnatul casei și friptură de porc.

Cafenele

Harta cafenelelor de specialitate din Berlin, este uriașă. Noi aveam un top 3, pe care am vrut să îl bifăm în city break-ul nostru, însă sunt atât de multe opțiuni bune, încât puteți găsi una indiferent unde vă cazați sau unde vă aflați în orice moment al zilei.

The Barn

Este una din cele mai cunoscute prăjitorii de cafea de specialitate din Europa, în ciuda faptului că sunt deschiși doar din 2010, s-au stabilit ca un punct de referință pentru cafenele. Locația la care noi am ajuns se află pe Schönhauser Allee, este primitoare și autentică, unde puteți savura o cafea bună pentru mai mult timp.

Bonanza Coffee Heroes

Situată chiar lângă Mauerpark este fondată în 2007, acestă prajitorie este una din cele mai cunoscute din Berlin, furnizând cafea pentru multe din cafenelele din Berlin. Anul trecut și-au mutat prajitoria într-o nouă locație, lăsând pe Oderberger Straße 35 doar cafeneaua și bine au facut. Este un loc cozy și cochet, iar  cafeaua la cele mai înalte standarde.

Five Elephant

Cea mai mică locație dintre cele 3, este o locație frecventată de tinerii creativi, un loc de întalnire și socializare, unde puteți savura și o ceașcă de cafea bună.

Nici una din cele 3 cafenele nu au wifi și nu promovează folosirea laptop-urilor în locație, ci doar discuțiile interesante. Încă un lucru comun la toate cafenele din Berlin, este că se practică autoservirea. Adică comanzi, îți lași numele și platesti, iar apoi astepți să fii chemat să iți ridici comanda.

Iată mai jos harta cafenelelor de specialitate din Berlin, realizată de awesomeberlin.net.

berlin_coffee.JPG

Voi ce alte recomandări aveți pentru Berlin?

Călătorii frumoase să aveți!

Urmărește CălătoriiClandestini.ro și pe FacebookInstagramPinterest sau Youtube.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins
Adventure Fund-Shado
Our Army Life (accor
A posh picnic hamper