Dragi călători,
Ne plac călătoriile mult, asta v-ați dat seama deja :). Fie ele internaționale sau în România.
Suntem de părere că avem o țară cum nu au mulți: cu mare, munți, dealuri, biserici și mănăstiri, tradiții frumoase, pe care merită să o vedem toată.
Cu acest gând am pornit în căutarea unor locuri inedite, în care tradițiile, felul de a fi al oamenilor și simplitatea sunt la ordinea zilei.
Așa am descoperit zone frumoase, munți de cățărat, drumuri pentru bicicletă și multe altele în care să ne relaxăm.
Vă lăsăm mai jos o listă de 6 locuri inedite în care am fost, cu tipsuri de rigoare, de care vă puteți bucura în această primavară.
Viscri 125
Este un sătuc din Transilvania în care viața simplă este atât de frumoasă :). Căsuțele sunt colorate și simpatice, peisajul pitoresc, iar oamenii foarte primitori.
Aici am vizitat Biserica evanghelică fortificată din Viscri, care a fost construită în secolul XIII pe baza unei vechi bazilici romane datată din secolul al XII-lea.
Chiar și însuşi prinţul Charles îşi petrece aici uneori vacanţele 🙂
Tips: Pentru pasionații de aventură, puteți face drumul Rupea-Viscri-Sighișoara cu bicicleta! De asemenea, dacă ajungeți aici, dați o fugă și până la cetatea Rupea.
Veți avea o panoramă superbă.
Cetatea Rupea
Cazanele Dunării
Este o zonă care nouă ne-a plăcut foarte mult, deoarece îmbină muntele cu apa.
Cam toate cazările vă oferă priveliște către Dunăre (în funcție de ce veți alege, aveți și opțiuni cu piscină la malul acesteia). Puteți face plajă, vă puteți plimba cu barca sau chiar cu mașina în acest minunat defileu.
Munții sunt aproape și gata oricând pentru drumeții. Există și câteva peşteri de explorat, cum ar fi Peştera Ponicova (Peştera liliecilor, datorită coloniilor de lilieci) sau Peştera Veterani.
Dintre atracţiile locului se numără şi Centrul de creştere în captivitate a ţestoasei Herman (ţestoasa de uscat), care este o specie strict protejată în România şi în Europa.
Tips: Aici am prins un răsărit impresionant 🙂
Cheile Nerei
Un alt loc din cele inedite a fost pe Cheile Nerei.
Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa este situat la limita sud-vestică a ţării, în sudul Munţilor Aninei, în judeţul Caraş – Severin.
Parcul are o suprafaţă totală de 36.758 ha.
Pentru a vizita această locație, noi ne-am cazat în satul Sasca Montană, care se află la 25 km de Moldova Nouă, la 40 de Bozovici și la 30 de Oravița.
Începem mai întâi cu o recomandare: alocați cel puțin 3 zile pentru această zonă.
Noi am stat aproape două și ne gândim cum să facem să ajungem iar acolo. Am găsit o cazare faină – Pensiunea Cheile Nerei. Oamenii foarte primitori, iar condițiile super ok.
Puteți să vedeți Ochiul Beiului și Cascada Beușnița. Mai puteți vedea pe traseu Lacul Dracului, Peștera Lenuța, Voinii și Sfânta Elena.
Pentru a vedea toată zona de Chei aveți nevoie de 9-10 ore și fie faceți din mai multe bucăți, fie vă puteți “caza” cu cortul după terminarea primei părți a traseului.
Plecând din acest loc minuntat, spre Bozovici, veți descoperi Cascada Bigăr, care a fost inclusă de The World Geography în topul celor mai frumoase cascade din lume.
Puteți ajunge ușor la acesta, se află pe drumul dintre Anina si Bozovici.
Tips: Aveți grijă de vipere, luați încălțăminte mai înaltă. Noi am fost feriți, nu ne-am întâlnit cu ele, însă fiți precauți.
Citește și: WEEKEND ÎN SATUL PEȘTERA, BRAȘOV
Zona Fundata – Șirnea
Comuna Fundata este situată între Parcul Naţional Bucegi şi Parcul Naţional Piatra Craiului și este comuna aflată la cea mai mare altitudine din România (1360 m), iar satul Șirnea face parte din această comună.
Din 16 iulie 1973 satul Șirnea (Brașov), alături de alte 13 localități, se declara, experimental, sat de interes turistic denumit “sat turistic”.
A fost destinația perfectă pentru un week-end de deconectare, iar de la geamul cazării noastre (pensiunea Crai Nou) se vedea măreața creastă a Pietrei Craiului.
Tips: Dacă tot ajungeți în zonă puteți ajunge rapid și în Moieciu de Sus, care, la fel ca și cele două are priveliști minuntate. Puteți face și diferite trasee. Mai multe detalii găsiți aici.
Moieciu de Sus
Măgura
La fel ca Șirnea, este locul perfect pentru o deconectare de weekend.
Puteți urca la cabana Curmătura sau dacă preferați un traseu mai puțin avasant, vă puteți plimba pe prăpăstiile Zărneștiului.
Pensiunile sunt superbe, puteți să alegeți una cu toate mesele incluse, iar gazdele primitoare. Oportunitățile de cazare sunt numeroase, iar prețurile ok.
Cum locurile liniștite se poartă cu drum greu, aveți grijă cum conduceți, drumul este greu și recomandarea ar fi să aveți o mașină cu o gardă mai înaltă.
Tips: Recomandarea noastră ar fi să mergeți în luna mai, când este sezonul verdelui crud, iar noi garantăm pentru poze. Noi am ajuns spre toamnă, dar cu toate acestea peisajul merită fiecare km.
Râușor
Din categoria locurilor inedite face parte și acest sat.
Se află în comuna Râu de Mori, sat în vârf de munte și puteți ajunge dinspre Hunedoara.
Relaxarea aici va fi totală, deoarece până și semnalul la telefon este în vacanță.
Puteți face un traseu în Retezat, însă să fiți corespunzator echipați, deoarece spre vârf drumul este format din lespezi (formațiuni de piatră).
Retezatul este cel mai vechi parc național din țară, declarat prin lege în anul 1935. Are 38.047 ha, din care 1.800 ha au fost declarate ca arie strict protejată numită “Gemenele”.
Acesta adăpostește peste 80 de lacuri glaciare, printre care cel mai adânc (Zănoaga 29m) și cel mai întins (Bucura 8.86 ha.)
Tips: Cum ajungeți în zonă, vă recomandăm să vizitați și Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fosta capitală a provinciei romane Dacia.
Voi în ce alte locuri inedite ați mai călătorit? Noi avem câteva pe lista de lucruri de făcut în acestă vară și vom reveni cu propunerile cât de curând 🙂
Călătorii frumoase să aveți!