Dragilor, cum bine ați ghicit, săptămâna trecută am dat startul unei călătorii clandestine în Sicilia, cea mai mare insulă din Marea Mediterană. Cum toate excursiile noastre sunt pline de surprize și peripeții ne-am gândit ca înainte să vă povestim traseul și aventurile prin care am trecut, să împărtășim cu voi top 10 lucruri pe care e bine să le cunoașteți înainte să vă planificați călătoria în Sicilia.
- Care este sezonul potrivit să vizitați insula? Sezonul se deschide în luna mai și ține până în luna octombrie. Lunile cele mai aglomerate și călduroase sunt Iulie și August. Recomandarea noastră este să mergeți la început sau la final de sezon pentru că prețurile sunt mai mici, biletele de avion mai avantajoase, sunt mai puțini turiști și vă puteți bucura pe îndelete de tot ce are insula de oferit. În plus de asta, dacă sunteți fani mers la plajă, cu siguranță, începând cu luna mai temperaturile sunt suficient de ridicate cât să prindeți un bronz frumos și o bălaceală pe cinste.
- Perioada călătoriei – este foarte importantă pentru că Sicilia chiar este cea mai mare insula și sunt foarte multe lucruri pe care le puteți face de la plajă, la vizitarea celor mai mari situri grecești (ex: Taormina, Siracusa, Segesta), a celor mai mari orașe Catania și Palermo până la a urca pe Etna și a face un tur al celor 7 Insule Eoliene. Noi am vizitat insula în extrasezon (timp de 7 zile) deci nu am făcut plajă și am alocat tot timpul vizitării celor mai importante obiective turistice și abia dacă am reușit să le vedem pe toate. Ne-au mai rămas locuri pe care ni le-am fi dorit să le vizităm, așadar sugestia noastră este să vă plănuiți un sejur între 7-14 zile ca să aveți timp să încercați din toate câte puțin.
- Transportul pe insulă – Dacă vă planificați o excursie cu mai mulți prieteni sau vreți să faceți turul insulei atunci vă recomandăm să închiriați o mașină, pentru că economisiți timp și bănuți. Însă mare atenție, pentru că sicilienii sunt printre cei mai periculoși șoferi deoarece nu respectă regulile de bază, sunt certați cu semnalizarea 🙂 și întotdeauna au prioritate. De asemenea, o altă provocare la care să vă așteptați o reprezintă străduțele înguste și în acest sens este important să închiriați o mașină din clasa mini sau economy.
- “Prima Colazione” – Este micul dejun care aproape la toate unitățile este inclus gratuit în prețul cazării și care este extrem de dulce :). Nouă ne-a crescut glicemia, până în ultima zi când am avut norocul să nimerim o gazdă care ne-a surprins cu un mic dejun continental, dar care păstra savoarea Siciliei prin servirea unui fresh proaspăt de portocale roșii.
- Mâncarea în Sicilia – Este fabuloasă începând cu prăjiturile de la micul de dejun și continuând cu celebrul cannoli care este un desert tipic Sicilian, pastele și pâinea care este coaptă de obicei într-un cuptor de lemn și care are un gust aparte, fructele de mare care în general sunt proaspete mai ales în orașele cu ieșire la mare precum Palermo, Catania, Sciaca, ect. De asemenea, Sicilia este renumită pentru producția de fistic, migdale, măsline, ulei de măsline, citrice (portocalele roșii – care sunt extrem de zemoase și gustoase) și nu în ultimul rând pentru vinuri.
- Reduceri – Beneficiază de reduceri, până la gratuitate, tinerii sub 25 de ani pentru intrările la locurile istorice de vizitat. De exemplu, la Taormina puteți scuti 10 euro pentru vizitarea teatrului antic în prima duminică din lună când intrarea este gratuită.
- Urcarea pe Etna – Atracția celui mai mare vulcan de pe bătrânul continent te face să ajungi acolo. Punctul de plecare al telecabinei și totodată locul de unde puteți începe o drumeție pe cinste este Rifugio Sapienza. Costul pentru a urca cu telecabina până la altitudinea de 2500 m este 32 euro. Dacă vreți să ajungeți la 2900 m să vedeți craterele de unde a ieșit lava la ultima erupție din anul 2000, supranumită “Butoniera” trebuie să mai scoateți 32 de euro din buzunar și să urcați cu niște autobuze special echipate. Dacă vreți să faceți economii și dacă vremea este bună puteți urca și pe jos până la 2500 m, traseul durând undeva la 2 ore.
- Trecutul insulei – Sicilia este una dintre destinațiile încărcate de istorie drept dovadă toate stăpânirile sub care a fost și-au lăsat amprenta asupra frumoasei așezări începând cu grecii care au lăsat moștenire cele mai vechi temple și plantațiile de măslini, arabii care au adus citricele și care au realizat infrastructura în agricultură și finalizând cu stilul baroc din sud-estul insulei lăsat de dominația spaniolă.
- Ni s-a spus că Mafia nu mai este cea de altădată, însă viața în orașele siciliene pare desprinsă din scenele de film: barurile micuțe la colț de stradă, nunțile fastuoase cu grande famiglia și comerțul ambulant prin toate zonele pietonale.
În încheiere, este o destinație aparte care nu o să vă dezamăgească și care o să vă surprindă cu peisaje spectaculoase și o istorie tumultuoasă.
Călătorii frumoase să aveți!