Cum să vă pregătiți pentru un circuit prin România

După mai multe experiențe de călătorit prin țară, ne-am dat seama că pentru fiecare călătorie trebuie să ne pregătim puțin diferit față de cele internaționale. Așa că ne-am gândit că ar fi de folos să știm care sunt lucrurile de care ținem cont când plănuim să plecăm hai-hui prin România și vrem să le împărtășim cu voi.

1. Perioada de călătorie

În funcție de câte zile de concediu aveți, recomandarea noastră ar fi să încercați să evitați sărbătorile naționale sau perioade aglomerate, în care toată lumea ar vrea să fugă de activitățile zilnice.

De asemenea, puteți să alegeți destinații mai puțin cunoscute, așa veți avea ocazia să vizitați cât mai mult din țară, dar și să scăpați de cozile prea cunoscute. O altă variantă ar fi să alegeți să plecați/sosiți contra fluxului de călători (de exemplu joi-sâmbătă, duminică-marți etc).

2. Traseul

Așa cum spuneam, suntem fani ai zonelor mai puțin cunoscute sau populate. Așa că ne uităm pe hartă și ne alegem destinații noi de fiecare dată. Un alt tips este că ne alegem traseul în funcție de câte zile libere avem, câți km vrem să facem pe zi (în jur de 200-250 km), ce obiective, activități, trasee putem alege în zonă, dar și să fie cam în aceeași parte de țară, ținând cont că nu avem infrastructură care să ne ajute să traversăm rapid țara în lung și în lat.

Un clandestin drag nouă are o metodă inedită de a marca toate drumurile digps-304842_1280.pngn țară pe care le-a făcut. Ne-a plăcut, așa că o împărtășim cu voi. Are o hartă a României și urmărește pe ea fiecare drum făcut prin țară, așa că a ajuns să bifeze foarte multe rute :).

Tips: Aveți grijă pe ce tip de drum vă duce GPS-ul, poate fi un drum marcat pe hartă, dar care totuși să nu fie un drum prea bun pentru mașină, la care cu siguranță țineți mult, încât să nu o chinuiți prin gropi.

Aveți grijă și de rezervor, în orașele sau zonele de prin țară, benzinăriile nu se găsesc cu aceeași frecvență ca prin orașele mari. Noi am trăim puțină panică după Cazanele Dunării, unde am ales un drum mai puțin circulat, iar următoarea benzinărie se afla departeeee…

3. Cazări

În ceea ce privește cazările, aici atenția trebuie să fie mult mai mare. bed-1158272_1920Am avut experiențe și experiențe. De la cazări super mișto, descoperite întâmplător, până la cazări inexistente. Așa că cerem confirmare în scris, sunăm cu 2 săptămâni, o săptămână și în ziua în care urmează să ajungem.

Nu toate locațiile au cazări pe Booking sau alt sistem de rezervare, multe se fac încă pe un caiet dictando. Așa că aveți mare grijă unde și cum faceți rezervările.

La fel, dacă sunt perioade de maxim interes pentru toți românii, faceți rezervările din timp.

4. Servicii

Și în privința acestui aspect, așteptările sunt total diferite în funcție de zonă, tipul de turism, chiar și felul gazdelor de a fi. Setați-vă așteptările în funcție de zona în care vreți să mergeți. Dacă zona este și mai puțin turistică, așteptați-vă la servicii destul de rudimentare. La fel și cu mâncarea.

Tips: De obicei, obișnuim să ne luăm chestii de mâncat și de acasă și din orașele mai mari prin care trecem. Așa că în aceste trip-uri, setul nostru de picnic ad-hoc nu lipsește din bagaj.

5. Obiective de vizitat

La fel ca la orice călătorie, stabiliți ceea ce vreți să vizitați în zonele în care ajungeți. Verificați programul și prețurile, deși pentru România nu prea găsim inoformații online despre obiectivele noastre. Aveți răbdare, de multe ori avem și noi cozi, dar și oameni care nu respectă rândul. Însă, din fericire, în ceea ce privește tarifele de intrare, acestea sunt destul de mici față de alte țări.

Bonus tips: Fiți flexibili. Este posibil ca, deși aveți un program, vremea, cazarea sau drumul în sine să nu fie așa cum vă așteptați. În acest caz e bine să vă uitați de acasă și de niște variante de rezervă, în funcție de ce traseu alegeți. Intr-una din călătorii trebuia să ajungem la Sarmizegetusa Regia, însă pentru că a plouat destul de tare în noaptea de dinante, iar drumul era destul de prost, am decis să schimbăm traseul pentru ziua respectivă.

black-88203_1920.jpg

Voi cu ce situații v-ați confruntat până acum?

Călătorii frumoase să aveți!

Urmărește CălătoriiClandestini.ro și pe FacebookInstagramPinterest sau Youtube.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins