Escapadă de o zi în Veliko Tarnovo

Dragi călători,

Vineri ne-a trecut prin cap ideea să vizităm Veliko Tarnovo. Așa că sâmbătă dis de dimineață am plecat într-un road trip de o zi, în Bulgaria.

Transport

Distanța până acolo este de 183 km, pe care i-am parcurs în aproximativ 3 ore, dacă punem la socoteală și căutarea unei parcări.

Ne-a fost dificil să găsim loc de parcare cât de cât aproape de cetate. Multe străzi erau în reconstrucție, așa că nu prea știam unde să parcam și nici nu voiam să lăsăm mașina în orice loc.

Așa că am plecat spre centrul orașului și am găsit o parcare la vreo 2 km de cetate. Însă ne-am plimbat în drum spre cetate, așa că nu a fost o problemă pentru noi din acest punct de vedere.

Tips: Recomandarea noastră este să folosiți parcările oficiale, pentru a nu risca să vă găsiți mașina blocată. Noi am plătit o leva pe oră pentru parcare.

Ce puteți vizita în Veliko?

Cetatea Tsarevets

Nouă ni s-a părut escapada perfectă pentru o zi de weekend, însă puteți alege și să vă cazați în oraș și să îl explorați mai mult, chiar și împrejurimile. Ne gândim că vom reveni cu altă ocazie, în care să stam mai mult.

În cele patru ore petrecute acolo, am vizitat cetatea Tsarevets, principala atracție din oraș. Vremea a fost superbă, așa că era plin de turiști.

În interiorul cetății veți găsi în vârf de deal și biserica cetății. Există și posibilitatea de a urca în turn cu liftul, însă noi nu am putut face asta, fiind închis. Biserica este însă diferită de cele cu care suntem noi obișnuiți, picturile nu sunt ca în bisericile noastre ortodoxe. Nu am făcut poze, ni s-a părut ciudat să facem. Este gratuită, așa că dacă ajungeți, intrați și veți vedea despre ce discutăm.

 

Preț intrare cetate: 6 leva/persoană

Preț lift: 2 leva/persoană

Centrul Vechi

Străduțele înguste și cu aer medieval ni s-au părut foarte simpatice, iar arhitectura e una deosebită. Din păcate, unele dintre ele erau în reconstrucție, așa că ne-am bucurat doar de celelalte. Tot aici veți găsi tot soiul de suveniruri.

 

Orașul este construit pe 3 dealuri, așa că veți găsi locuri pentru a vedea panorama în foarte multe locuri.

În afara Centrului Vechi, orașul pare încă uitat în timp, unde veți găsi atât clădiri noi, cât și multe clădiri părăsite sau în construcție.

Mâncarea

Când am ajuns, în primul rând ne-am oprit să bem o cafea 🙂

După plimbare, ne-am oprit să mâncăm la restaurantul Ego, pe care îl recomandă toți cei care ajung în oraș. Fiind ora prânzului, am avut noroc să găsim o masă rapid, chiar aproape de priveliștea pe care o oferea restaurantul.

Mâncarea ni s-a părut foarte bună, iar prețurile acceptabile. Iar combinația cu priveliștea a fost suficientă pentru noi pentru a avea o zi frumoasă de toamnă târzie.

 

Recomandările noastre:
  1. Pentru a sta liniștiți folosiți parcările amenajate;
  2. Folosiți cu încredere încălțări comode, aveți de urcat și plimbat pentru priveliști minunate;
  3. Noi am schimbat și bani, însă puteți plăti și cu cardul. Noi am întrebat înainte, ca să știm ce variante avem.

Sperăm să vă fie de folos experiența noastră. Până data viitoare, călătorii frumoase să aveți!

URMĂREȘTE CALATORIICLANDESTINI.RO ȘI PE FACEBOOKINSTAGRAMPINTEREST SAU YOUTUBE.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins