Dragi călători,
Multă vreme a trecut de la ultimul nostru articol aici, pe blog. Însă ultima aventură prin Gran Canaria (sau începutul de an) ne-a inspirat să deschidem o filă nouă
După cele 2 experiențe prin Tenerife, am zis că vrem să schimbăm insula din Insulele Canare și să mergem în Gran Canaria. Citisem câteva lucruri despre ce putem face aici și ne-am bazat pe faptul că dacă ne-a plăcut în Tenerife, merită să testăm și alte zone.

Vă lăsăm mai jos planul nostru și dacă aveți idei pentru o următoare aventură aici, vă așteptăm în comentarii cu sugestii de ce să vedem/facem next time.
7 zile prin Gran Canaria
Sunt multe de făcut și văzut pe insulă. Știind că avem un timp scurt, ne-am ales câteva lucruri pe care să le încercăm, astfel încât să ne bucurăm de vacanță.
Foarte pe scurt așa au arătat zilele noastre:
- Zboruri – Gran Canaria – Patalavaca
- Playa Anfi del Mar, Patalavaca, Puerto Rico
- Palmitos Park
- Dunas de Maspalomas, Playa del Ingles
- Poema del Mar, plantație de cafea – Cafe Platinium
- Playa Anfi del Mar, Patalavaca, Puerto Rico
- Puerto de Mogan
Palmitos Park
Cu siguranță mult mai mic și cu mult mai puține animale ca Loro Park, însă cu toate acestea am petrecut jumătate de zi aici și copii s-au simțit bine. Biletele ne-au costat 35 euro adulți, 26 euro copii peste 5 ani și 14 euro copii între 3 si 4 ani.



Dunas de Maspalomas
Impresionante și neapărat de văzut. Ne-ar fi plăcut să mai revenim, să ne mai plimbăm, însă sunt atâtea de văzut și făcut, așa încât nu am mai ajuns. Data viitoare.


Poema del Mar
Partea faină de la acest aquarium a fost că am regăsit specii de pești pe care nu îi știam. Am petrecut aproximativ 2 ore și din nou a fost o atracție pentru copii. Biletele au fost 27 euro adulți și 18,5 euro, copii peste 3 ani.



Plantația de cafea
Aceasta a fost atracția părinților, clar. Iar copii s-au bucurat de toate gemurile primite la degustare. A fost o experiență faină, să vedem cum crește cafeaua. De fapt, s-ar spune că ar fi singura zonă cu plantații de cafea din Europa. Pentru degustare și vizită am plătit 12 euro pentru adulți și am fost la Cafe Platinium.



Puerto de Mogan
Cel mai colorat oraș port pe care l-am văzut în Gran Canaria. Citisem și văzusem imagini cu acesta și nu ne-a dezamăgit. De ținut minte că este Puerto de Mogan, și nu orașuș Mogan.



Plajele
Plaja noastră preferată din cele văzute rămâne Playa Anfi del Mar, de lângă orașul Puerto Rico.
Plajele pe care noi le-am văzut: Playa Anfi del Mar, Playa del Ingles, Playa Patalavaca și Playa Mogan.





Drumul
Noi am ales varianta de zbor Lufthansa cu escală. Nu a fost un drum ușor, însă nici greu. Am avut escale de 4 și 3 ore, așa că nu a fost nevoie să alergăm. Ne-am gândit că ne e mai ușor așa, ținând cont că am fost împreună cu prietenii noștri și am avut 3 copii cu noi. Pe zboruri ne-au ajutat stickerele, cărțile de colorat și somnul. Iar în Zurich am descoperit un super loc de joacă, gratuit, în aeroport.



Cazarea
Ca zonă, am ales zona de sud. Știam și din Tenerife că zona de sud e mai caldă, cu vreme mai bună. Și nu am vrut să stăm nici în Maspalomas, pentru a evita aglomerația. Așa că ne-am găsit un apartament cu super priveliște în Patalavaca. Poziționarea a fost bună pentru noi, la 30-40 minute de aeroport, 15 minute de Maspalomas (unde ne așteptam să ajungem mai des, dar nu a fost așa) și la 10 minute de Puerto Rico (cu multe locuri de mâncat, parc și magazine).
Cazarea noastră a fost Palmera Sea View. Faină, curată, poziționare bună. Poate la nivel de dotări mai merg câteva îmbunătățiri de făcut (hârtie, utilități bucătărie, produse curățenie etc).



Vremea
Ne-am bucurat de super vreme. Cald și soare în fiecare zi. Cum ne și așteptam, când am ajuns în partea de nord, a fost mai înnorat și mai rece, însă cu o jachetă am rezolvat provocarea.
În schimb apa ni s-a părut rece. Atât la plajă, cât și la piscină. Poate suntem noi mai friguroși, erau și persoane care făceau baie. Deci cred că e subiectiv
Mâncarea
Nu cred că avem ce să spunem de rău la acest capitol. Prețurile ni s-au părut bune, aproximativ la fel sau pe alocuri mai mici ca în București.
Vă lăsăm aici și lista restaurantelor unde am mâncat și ne-a plăcut.
Patalavaca:
– Restaurante Svarta Pannan. La Sarten Negra
– Chamoriscan grill beer garden
– Restaurante PalmGarden
– Cabo Panorama Restaurante
Puerto de Mogan: Capitan Hook ( Captain Hook ) Puerto de Mogan – Gran Canaria
Puerto Rico:
– Restaurante Balcon Canario
– Tipsy Bee



Ce mai aveam pe listă și nu am apucat:
- Mirador del Balcon – clar primul pe listă, pentru un super view
- Arucas și Destilerías Arehucas – distileria de rom, dar și Jardín de la Marquesa
- Să stăm mai mult în Valle de Agaete și să vizităm și alte plantații
- Barranco de las Vacas – un super canion – noi am fost cu copii și am zis că nu ar fi prea potrivit pentru ai noștri
- o plantație de aloe vera
- Cactualdea Park – un parc de cactuși
- să explorăm orășelul Firgas
Voi ce alte recomandări aveți pentru această insulă? Cu siguranță ne-a plăcea să revenim cu o altă ocazie și să mai explorăm.
URMĂREȘTE CALATORIICLANDESTINI.RO ȘI PE INSTAGRAM & FACEBOOK.