Experiența nostră din regiunea Puglia, Italia

Dragii noști,

Tocmai ne-am întors din aventura noastră din Bari și regiunea Puglia, Italia. Așa că ne-am gândit să împărtășim cu voi experiența noastră, sfaturi și, bineînțeles, poze 🙂 Enjoy!

Transport

Zborul a fost cel operat de Wizz Air și a fost unul scurt, de o oră și jumătate.

Transportul de la aeroport spre Bari Centrale este și el destul de rapid. Noi am ales varianta de tren, operat de Ferrotramviaria, prețul a fost de 5 Euro pe sens, iar durata de aproximativ 20 de minute. Alte variante ar fi cu autobuzul sau metroul ușor.

Am ales să nu închiriem mașină. Ne-am documentat și știam că putem ajungem cam în orice zonă cu trenul. Așa s-a și întâmplat, cu câteva mențiuni:

  • Pregătiți-vă pentru întârzieri. Experiența noastră de așteptare a fost între 10 minute și o oră.
  • În afară de Tren Italia, din Bari Centrale mai pleacă încă 2 companii private, spre aeroport și spre Matera. Fiecare pleacă dintr-o gară separată.
  • Companiile private au fiecare câte o linie, pe care o folosesc atât pentru dus, cât și pentru întors. Așa apar și întârzierile, fiind nevoie să se aștepte în stații.
  • Condițiile din trenuri sunt super bune, toate au aer condiționat.
  • Plecați pregătiți la drum. Cel puțin nouă așa ne place, să avem apă și ceva de ronțăit. Acest lucru ne-a salvat în momentele de întârzieri.

Itinerariu

Bari este un oraș mic, așa că planul nostru a fost să ne bucurăm și de orașele din jur, după cum urmează:

Polignano al Mare și Monopoli

Imediat după ce ne-am cazat, am plecat spre Polignano. Drumul cu trenul durează 30 de minute, iar prețul biletului este de 2,5 Euro. Este un oraș foarte simpatic, atmosfera este una prietenoasă și te îmbie la relaxare. Monopoli nu era inițial pe lista noastră, din considerente de timp. Plănuisem să rămânem la plajă, însă vremea nu a ținut cu noi. Așa că ne-am hotărât să mergem în Monopoli. Și bine am făcut, pentru că am descoperit case superbe, străduțe numai bune de jucat de-a v-ați ascunselea și o super terasă.

Citește și: O zi în Polignano a Mare și Monopoli

Alberobello, Locorotondo și Martina Franca

Cea de-a doua zi a fost dedicată acestor trei orașe, aflate în aceeași direcție, numai bine pentru plimbarea cu trenul.

Alberobello este orașul simpatic cu căsuțele trulli. Veți regăsi multe căsuțe în care puteți intra, fie magazine de suveniruri, panoteci sau câteva restaurante. Musai să urcați pe terasa unuia pentru a admira priveliștea minunată 🙂

Locorotondo, așa cum îi sune și numele este un oraș rotund, micuț, însă foarte frumos. Ne-am plimbat pe străduțe, am admirat casele frumoase și pline de flori, iar în final am savurat o cafea la una din terasele din oraș.

Martina Franca este un oraș o idee mai mare, însă cu un centru vechi mic și cochet. Aici am găsit o înghețată genială.

Ostuni și Matera

Ultimele două orașe au fost și cele pe care așteptam cel mai mult să le descoperim.

Ostuni ne-a impresionat prin culorile sale, iar Matera doar prin felul său și modul în care este construit. După cum știți, este cel de-al doilea cel mai vechi oraș din lume locuit permanent. Primul este Petra din Iordania.

Bari

Orașul în sine seamănă cu toate celelalte orașe din Italia. Atmosfera este foarte plăcută. Ziua turiștii zumzăie pe străduțe, iar seara sunt acaparați de localnicii dornici de discuții.

În cele 4 zile ne-am bucurat de fiecare loc vizitat, de mâncare, oameni, atmosferă. Fiecare oraș ne-a plăcut prin felul său de a fi și ca de fiecare dată când ajungem în Italia ne gândim că ne-ar plăcea să ne mutăm cândva aici.

Vom reveni cu câte un articol dedicat pentru fiecare zi petrecută în Puglia, pentru a vă împărtăși mai multe din experiența noastră.

Citește și: Alberobello, Locorotondo și Martina Franca – 3 orașe de poveste.

Călătorii frumoase să aveți!

URMĂREȘTE CĂLĂTORIICLANDESTINI.RO ȘI PE FACEBOOKINSTAGRAMPINTEREST SAU YOUTUBE.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins