Incursiune clandestină în Madrid

Dragi clandestini,

La începutul acestei luni am ajuns în Madrid pentru un weekend prelungit. Escapada a fost de două ori mai faină, pentru că a fost fix de ziua mea. Dar și pentru că abia așteptam să exersez limba spaniolă, după cursul urmat anul trecut.

Zborul

Am zburat cu Ryanair, cu plecare joi seara și întoarcere luni noaptea. Nu este un zbor optim, pentru ca practic ajungi noaptea, însă pentru noi a fost o variantă bună, cu puține zile de concediu luate.

Cazarea

Apartamentul în care am stat a fost super bine poziționat, foarte aproape de stația de metrou Plaza de Espana, dar și de Gran Via. Am avut aproape atât zonă de shopping, cât și foarte multe restaurante și locuri faine de ieșit.

Itinerariul

Planul nostru a fost următorul:

Ziua 1

După un binemeritat mic dejun am plecat spre Puerta de Alcala, urmând mai apoi să ne plimbăm prin celebrul Parque de El Retiro. Vremea a fost foarte blândă cu noi, așa că plimbarea a fost cu atât mai plăcută.

Palacio de Cristal este de neratat. Noi am ajuns destul de devreme, iar lumina era perfectă pentru poze. Acesta a fost construit în 1887 de Ricardo Velazquez Bosco.

Tot aici veți găsi și Fuente del Ángel Caído.

După un pitstop la Museo del Jamon, a urmat vizita la Museo Nacional del Prado. 

După amiaza am ajuns într-o cafenea faină și ascunsă, Café del Jardín. Madridul are câteva astfel de grădini, de care vă puteți bucura.

Ziua 2

În drum spre Palacio Real de Madrid, am trecut prin Plaza de España. Ambele obiective au fost aproape de cazarea noastră, așa că am putut ajunge rapid.

Vizita la Palatul Regal ni s-a părut impresionantă. Faptul că multe încăperi sunt folosite și acum ne-au făcut să avem o vizită de poveste. În multe dintre acestea nu am avut voie să facem poze, așa că vă recomandăm să îl vizitați pentru a ne înțelege mai bine 🙂

După câteva ore petrecute în palat, a venit rândul vizitei în Catedral de Santa Maria la Real de la Almudena.

Aici intrarea este gratuită, putând face donații. Când am ajuns noi era o slujbă, așa că am trecut rapid prin ea. Chiar și așa catedrala este foarte frumoasă și merită o vizită.

După amiaza ne-a prins prin Plaza Mayor. După o plimbare prin împrejurimi, am plecat spre Puerta del Sol. Nu știm cum arată Madridul în alte luni, însă nouă ni s-a părut foarte aglomerat. Zona de la Puerta de Sol era pur și simplu blocată de oameni, fiecare cu activitățile lor.

De asemenea, am ajuns și la Mercado de San Miguel. Unde am rămas uimiți de marea de oameni care căutau gustări cât mai tradiționale.

Ziua 3

Ziua a fost dedicată excursiei la Toledo. Plecarea a fost din Gara Atocha. Revenim cu un articol dedicat despre aceasta, pentru că sunt multe de spus.

Trenul nostru pleca la 10:20 și știind că, pentru a intra în gară, este nevoie să ni se verifice bagajele, am ajuns destul de devreme.

Accesul pe peron se face cu câteva minute înainte de plecarea trenului. Atenție însă, să fiți pe peronul corect. Noi de exemplu credeam că suntem la parter, deși eram la etajul 1. Și era să ratăm trenul 😀

Toledo ne-a plăcut foarte mult. Orașul face parte din comunitatea autonomă Castilia-La Mancha și are influențe din mai multe culturi. Musulmanii, evreii și creștinii au contribuit la dezvoltarea acestuia.

Are foarte multe monumente și obiective de văzut. Practic vă puteți pierde pe străduțele înguste și le veți descoperi pe rând: Puerta Vieja de Bisagra, Alcázar, Iglesia de Santo Tomé, Catedral Primada Toledo și multe altele.

Pentru că noi am ajuns duminica, intrarea la Muzeul El Greco a fost liberă.

Noi am stat aprox. 5 ore și ne-am plimbat prin orașul vechi, am intrat, urcat în catedrală și am mâncat de prânz.

Ziua 4

În ultima zi ne-am bucurat de atmosfera relaxantă din oraș. Dar și de o porție grozavă de tapas. Care să ne țină până la următoarea vizită în Spania 🙂

Fiecare zi am încheiat-o cu mâncare tradițională, care mai de care mai gustoasă.

 

Prietenii de la Cafea cu Dichis ne-au recomandat și câteva cafenele de specialitate pe care le-am vizitat. În Madrid veți găsi multe astfel de cafenele, așa că musai să adăugați câteva pe listă: Misión Café, Ruda, Acid și multe altele.

Revenim și cu alte articole despre escapada noastră madrilenă cât de curând.

Citește și: CUM SĂ VĂ PREGĂTIȚI O VACANȚĂ ÎN VALENCIA. SFATURI PRACTICE.

Călătorii frumoase să aveți!

URMĂREȘTE CALATORIICLANDESTINI.RO ȘI PE FACEBOOKINSTAGRAMPINTEREST SAU YOUTUBE.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins