Bologna – Itinerariul nostru pentru 4 zile

Dragi călători,

A trecut ceva vreme de la ultimul articol și de la ultima escapadă prin Italia. Cu această ocazie revenim și vă povestim care a fost itinerariul nostru pentru 4 zile prin Bologna și orașele din jur.

De data aceasta, alături de noi au fost și cei din familie, așa că am adaptat totul pentru micuța noastră (2 ani și puțin) și părinți. Cu siguranță sunt multe de făcut și văzut, însă vă lăsăm planul nostru.

Itinerariu

Bologna – Ziua 1

Am ajuns la prânz în centru, așa că am luat la pas străduțele și am văzut:

  • Cele două turnuri: Asinelli și Garisenda
  • Piazza Maggiore
  • Basilica di San Petronio
  • Fântâna lui Neptun
  • Palazzo della Mercanzia
  • Porta San Donato
  • Porta Castiglione

De data aceasta nu am ajuns la micuța fereastră Finestrella, însă vă recomandăm să mergeți.

Recomandările unde am mâncat:

  • Bottega Portici – 2 Torri – paste foarte bune
  • Cremeria Santo Stefano – cea mai bună gelato încercată în acest weekend prelungit
  • La Sorbetteria Castiglione – foarte bună și aici

Rimini – Ziua 2

Vremea bună ne-a făcut să mergem o zi la plajă și am ajuns la Marea Adriatică. Nisipul este foarte fin, iar perioada (septembrie) ne-a permis să ne bucurăm de liniște.

Nu am reușit să vizităm și centrul orașului. Insă, dacă ajungeți veți putea vedea:

  • Piazza Tre Martiri
  • Borgo San Giuliano
  • Piazza Cavour
  • Podul lui Tiberius
  • Arcul lui Augustus

Din categoria mers cu copii, am văzut că în apropiere se află Italia in Miniatura (23 euro intrarea.)

Sau puteți face o plimbare până în San Marino.

Aici avem și o recomandare pentru o piadină bună: Piada e Cassoni Ciana e Monda.

Citește și ISTANBUL – CE AM VIZITAT ÎN 4 ZILE

Modena & Muzeul Enzo Ferrari – Ziua 3

Micuț și drăguț, clasic italian. Așa am descrie orașul. Noi ne-am plimbat prin centru și am văzut următoarele:

  • Torre Civica – Ghirlandina
  • Piazza Grande
  • Domul din Modena
  • Palazzo Ducale di Modena

Iar după plimbare, am mers la Muzeul Enzo Ferrari. Ne-am fi dorit să ajungem la Maranello, însă nu am reușit să rezervăm cu succes niciun van. Iar transportul în comun era puțin mai complicat în formula noastră.

Acesta are două încăperi, o sală expoziție cu mașini de colecție, iar a doua este chiar casa în care s-a născut fondatorul. O altă experiență pe care o puteți încerca este simulatorul de F1.

Recomandări de înghețată și cafea pe care le-am încercat:

  • Bloom Naturalmente Gelato
  • Menomoka Coffee & More

Bologna – Ultima zi

Zborul a fost la prânz, așa că am avut timp de încă un panini și gelato. Apoi am plecat la aeroport.

Cazare

Noi am ales un apartament cu 3 camere, Realkasa Lovin House, de pe Booking. Acesta se află cam la 15 minute de centru și este într-o zonă destul de liniștită.

Transport

Zborul nostru până în Bologna a fost cu Ryanair.

Am mers pe jos, cu autobuzul sau trolebuzul prin Bologna. O călătorie este 1,5 euro card (2 euro cash).

Iar între orașe am ales trenul. Ni s-a părut ușor și accesibil, ca mai în toată Italia.

Buget

Acesta depinde, ca de fiecare dată, de alergerile fiecăruia. Am notat mai jos câteva dintre prețurile pe care le-am întâlnit. Sperăm să vă fie de folos.

Transport:

  • 1 călătorie autobuz 1,5 euro;
  • 1 călătorie dus întors Rimini aprox 21 euro;
  • 1 călătorie dus întors Modena aprox 10 euro.
  • 1 călătorie dus Marconi Express11 euro.

Intrări:

  • Muzeul Enzo Ferrari 23 euro;
  • Turnul din Modena 3 euro;
  • Urcare in turnul Asinelli Bologna 5 euro;

Mâncare: În locurile în care am mâncat noi, pastele erau între 8 și 20 euro, pizza aprox 10 – 15 euro, gelato 1,5 – 2 euro, coperto 1,5 euro.

Ne era dor de Italia, de plimbările pe străduțele înguste și de mâncarea bună. Atât de repede au trecut zilele, încât mai avem nevoie de încă o aventură.

Voi ați vizitat Bologna? Ce alte recomandări aveți?

URMĂREȘTE CALATORIICLANDESTINI.RO ȘI PE INSTAGRAM & FACEBOOK.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins