Cetatea Histria, Cetatea Enisala, Gura Portiței, Vila lui Ceaușescu, Somova, Dunavățul de Sus, canalele Deltei și plaja sălbatică Perișor.
Da, acestea sunt locurile unde am poposit în cele 2 zile clandestine din excursia noastră prin ținuturile Dobrogei si Delta noastră dragă.
O sa ne întrebați de ce nu am levenit într-un hamac in liniște ori pe vreun șezlong la malul mării.
Ei bine, am suprins și astfel de momente. Dar trebuie să știți că micro-momentele de călătorie sunt preferatele noastre. Ce înseamnă asta? Că suntem mai tot timpul pe drumuri în căutarea locurilor din intinerariu; și ne bucurăm la maxim atunci când reușim să ajungem unde ne-am propus. O mică documentare în prealabil este obligatorie, însă și sfaturile primite de pe drum sunt de luat în seamă.
Cei drept, a venit cu noi și cel mai simpatic ghid în prima zi, lucru ce ne-a permis să ajungem tocmai până în Somova (lângă Tulcea).
Preview: O gogoașă la Enisala Safari Village 🙂
Ca să nu vă plictisim, o să facem de fapt o trecere în revistă cu o scurtă descriere și poze de la fața locului.
La partea despre ținuturile istorice nu o să insistăm prea mult pentru că nici nu suntem cei mai mari istorici și oricum găsiți documentație câtă doriți la o simplă căutare Dobrogea istorică ( Let me google this for you )
Daca vorbim despre Delta Dunării, acest miracol al naturii te poate surpinde la fiecare pas. La fel pot exista și dezamăgiri, mai ales când te uiți la documentare și vrei să vezi același lucru și când mergi la fața locului situația se schimbă. Soluția este să apelezi la localnici, și pentru asta avem câteva recomandări.
Sâmbăta
Traseu auto ziua 1 – cu punctele de oprire
-> Plecare din Constanța cu rezervorul plin la mașină (daca veniți din București, Google vă aduce pe autostradă până la Ovidiu, lângă Constanța și apoi spre Tulcea).
-> Drumul principal/european este foarte bun. Singurul drum “bombardat” este de la drumul principal spre Histria. Mergeți încet și cu grijă la gropi.
Cetatea Histria – un loc prea puțin exploatat
Bilet cetate: 10 RON/ Bilet cetate+muzeu: 20 RON
Acesta este simbolul celui mai vechi oras atestat pe actualul teritoriu al României.
Cu ieșire la lacul Sinoe
Iar dacă ai noroc, vei găsi broasca țestoasă a micului nostru ghid
Gura Portiței
-> mult lăudatul loc la Marea Neagră
Am ajuns cu o șalupa rapidă (aprox 20min) din Jurilovca (port).
Cost: 55 RON/pers
Mașina se parcheaza dupa ce intrați în port, pe o platformă. Pe noi ne-a direcționat un băiețel dornic să ofere servicii de orientare turistică. De la el am aflat că următoarea zi va fi festivalul borșului pescăresc (va vom prezenta in urmatoroarea postare) și ne-am zis că ne întoarcem să vedem cel mai mare eveniment al orașului. Mai ales că era vorba de borș 😀
Tot acest băiețel ne-a adus și la șalupa rapidă.
Harta Gura Portiței
Cetatea Enisala
-> Fortăreața Medievală – un loc cu priveliști deosebite – simți Dobrogea la picioarele tale
Safari Danube Delta, Enisala, Romania
-> locul perfect pentru o cafea turcească, o narghilea, și gogosi din partea casei, n-am avut timp să stăm la masa, pentru ca ne aștepta o plimbare cu barca în Somova. Am servit totul la prispa unei case cu acoperiș din paie. Un micro-moment foarte fain. Mai multe poze cu locația aici
Somova – bird watching (pe bune)
Am venit special în această zonă (la insistențele micului ghid) pentru o plimbare cu barca pe canale și am prins un apus de vis cu lebede, pelicani și egrete.
Am cules ciulini, din care puteți prepara un piure
Și am văzut cum se prind peștii în taliene
Toate astea cu ajutorul Dl-ului Nicu (0740.49.77.40), pe care il recomandăm cu încredere pentru o aventură autentică în Somova.
La sfârșitul zilei, lihniți de foame am luat o cină pe cinste (cu prețuri mai mult decât generoase pentru o locatie de 5 stele) la Delta Nature Resort, Somova, România
Cost: somn+mamaliguță 30RON
Tot aici există și un foișor înalt de aprox 5m în care puteți urca și observa păsările Deltei.
Între Tulcea și Somova este și fosta casă a lui Ceaușescu. Cu o terasă-restaurant, o grădină generoasă și foarte multe mirese la poze.
Dar ziua nu s-a terminat aici, pentru ca noi am înnoptat la Dunavățul de Sus.
În partea a 2-a vă vom povesti cu a fost prin canalele Deltei, plaja sălbatică Perișor și festivalul borșului pescăresc.
Călătorii frumoase să aveți!