15 Lucruri de făcut în mini-vacanța de 1 Mai în/pe lângă București

Dragilor,

După cum știți, urmează un week-end prelungit, pe care îl așteptăm cu drag. Deși nu e departe nici mini-vacanța de Paște, asta nu înseamnă că nu ne putem bucura de o zi liberă. Și pentru că e bine să fim organizați în ceea ce privește zilele libere, vă recomandăm să vedeți calendarul acestora realizat de cei de la Hipo, în articolul Calendarul Zilelor Libere in 2017 și, de ce nu, să vă și gândiți care să fie următoarea călătorie.

Revenind la week-end-ul prelungit ce stă să înceapă, ne-am gândit să facem o listă de lucruri pe care le puteți face dacă veți rămâne în București sau pe lângă București. Așa că vă lăsăm să le descoperiți, iar dacă aveți recomandări, le așteptăm cu drag, pentru că și noi rămânem aici 🙂

Evenimente

1. ReMIX your WINE – 5th edition

Dianei 4 va fi gazda unei degustări de vin. Așa că dacă vreți să descoperiți elementele de bază despre vin, dar să și gustați, vă recomandăm să mergeți sâmbătă sau duminică, in intervalul 12:00 20:00 și să vă bucurați de expertiza lui Robert Marshall.

2. IMPRO SHOW in Ceainărie

Puteți alege să mergeți la film, la teatru sau diferite spectacole. Noi am găsit interesant un show de improvizație, la ceainăria ARTea, care va fi mâine seară (participare pe bază de rezervare).

3. FADO Portugues- Concert de Fado, Live – pentru pasionații de acest gen de muzică. Va avea loc duminică, de la ora 20:00, tot la ceainăria ARTea.

4. Ziua Astronomiei 2017 – Observatorul Astronomic va celebra mâine ziua astronomiei printr-o expoziție temporară și obsevații astronomice în aer liber. Intrarea este gratuită și se va face începând cu ora 17:00.

5. Mogoșoaia ClasicFest – ediția a VI-a – eveniment pentru cei clasici 🙂 Programul îl veți găsi la ei pe site.

6. Concert cu Bobo Burlăcianu & Ada Milea – dacă vreți, nu uitați să faceți rezervare.

7. International JAZZ DAY at Green Hours – 30 Aprilie este ziua internațională a Jazz-ului, așa că iubitorii al acestui gen de muzică pot merge la Green Hours Jazz Cafe, unde îi vor aștepta mai multe evenimente.

Aer liber

8. Walking tour in Batistei area – a fragment of the Little Paris – dacă vremea va ține cu doritorii de plimbări combinate cu istorie, cei de la Historic Houses of Romania – Case de Epocă organizează un tur prin București. Atenție însă, nu este gratuit, ei percep o taxă de 60 lei.

9. Zero Mai 2017 – Să sperăm că vremea ne va lăsa să ne bucurăm de cele 3 zile în aer liber de la Verde Stop Arena. Ca de obicei, veți găsi bere craft și mâncare artizanală, dar și muzică bună.

Food&Drinks

10. Având în vedere că ne putem bucura de un oraș mai liber, este ocazia perfectă să mergem în locuri unde poate nu am ajuns până acum. Noi avem pe listă Atelierul de Tarte, Pâine și Vin, Burger și Scoici, Labirint Concept Store, Arome, Kuzina sau Coppa coffee & wine bar.

11. Puteți alege să vă răsfățați cu un brunch în oraș. Aveți recomandările noastre în articolul Mic Dejun vs Brunch. De asemenea, am găsit acest Greek brunch la Ikaria Taverna, care sună foooarte tentant, care va fi duminică de la ora 12:00. Sigur veți resimți atmosfera de vacanță.

12. Sau vă puteți încerca o cafenea din Turul Cafenelelor de Specialitate din București, unde să vă bucurați de o cafea buna.

Pe lângă București

13. O ieșire de o zi la munte – Însă la fel, așteptăm și noi să vedem cum este vremea, însă ar merge perfect o scurtă drumeție de o zi.

14. O escapadă de o zi la vecinii bulgari. Dacă totuși vreți să faceți o mică excursie în afara țării, puteți alege fie Ruse, fie Veliko Tărnovo (e puțin mai departe, trebuie să porniți de dimineață) și cu siguranță puteți schimba puțin peisajul urban.

Pentru aceastea, vă recomandăm mai degrabă să le faceți duminică, când traficul nu ar trebui să fie așa aglomerat.

15. Parc de aventură – dacă luni vremea va fi așa cum au anunțat, puteți să vă luați porția de adrenalină prin a merge la unul dintre parcurile de aventură de pe lângă București (Cernica, Comana sau Balotești).

Să aveți un week-end prelungit așa cum îl plănuiți!

URMĂREȘTE CĂLĂTORIICLANDESTINI.RO ȘI PE FACEBOOKINSTAGRAMPINTEREST SAU YOUTUBE.

Adventure Love
DESPRE NOI

Noi suntem un grup de tineri și ne place să călătorim unde vedem cu ochii.

Recent pins